Polska 2013, o tara minunata

Ultima parte a trilogiei poloneze din 2013 se refera la Gdansk, Marienburg, Torun si…Kaunas:)

In Torun am ajuns plecand din Varsovia dimineata, cu trenul. Trenurile poloneze seamana cu cele romanesti, cele vechi,nu debordeaza de confort. Au destui pasageri: vreo 2 trenuri cu care am mers chiar erau pline ochi.Trenurile regionale, personale- destul de civilizate si populate cu oameni decenti,in general navetisti. Nici in trenuri si nici in societate nu am vazut amarati,boschetari, pleava societatii pe care o vezi prin garile obosite provinciale de la noi.

In Torun, datorita lipsei de orientare si insuficientei documentari preliminare, am apucat-o in directia opusa orasului, care era de altfel, foarte aproape. A doua paguba a fost ca, incredintat ca e o distanta mica pana in oras, am carat vreo 2km in spinare ditai greutatea de rucsac. Traversand tot orasul vechi, am ajuns la hostelul meu. Hostelul, unul bun, in care am stat singur intr-o camera de vreo 8 paturi. Baia, mobila si paturile foarte frumoase, ergonomice sau din lemn nou.

Initial imi alocasem 2 sau chiar 3 zile pentru Torun, ca oras medieval superb. Sfaturile cuiva care a vazut orasul m-au determinat sa raman doar o zi, perfect indeajuns pentru tot.

Torunul seamana mult cu Sibiul, incepand, sau mai degraba terminand cu faptul ca ambele au fost Capitala Culturala Europeana. O dispunere a orasului vechi tipica pentru orasele din zona baltica. O piata centrala avand in mijloc Primaria, actual muzeu, foarte interesant, de istorie. Si lesii au ce expune, ca fosta mare putere medievala. O droaie de armuri,arme, carti, etc. care de care mai interesante.

A urmat Planetariul, loc ce nu poate fi ratat intr-un oras care se mandreste in primul rand cu Nicolaus Copernic. Si in al doilea rand cu turta dulce, pe care eu nu prea o apreciez.

M-am plimbat pe o droaie de stradute, exact ca in Sibiu.Ca si Gdanskul, exista o Casa a lui Arthur, Dwor Artusa, fost loc de intalnire al comerciantilor din zona.

Zidurile cetatii dau inspre rau si prezinta cateva turnuri de aparare foarte bine conservate. Pentru turisti, cel mai vizitat este Turnul inclinat, asimilat din cauza asta verisorului din Pisa. Tot in zona, am gasit ruinele fostei fortarete a cavalerilor teutoni. Stabiliti, ca peste tot in Polonia, prin invoiala regelui polon, teutonii i-au impus pe localnici unui regim prea dur. Acestia s-au revoltat,au asaltat fortareata teutona de langa oras si au daramat-o.

Arhitectura specific baltica,hanseatica, cu fatade bogat decorate cu tot felul de figuri, culori intense si sculpturi pretutindeni . O frumusete pentru care ti-ar trebui zile sao admiri pe indelete. M-am benoclat la cate o casa mai mult, totusi, ca sa surprind toate micile detalii. Din pacate nu am atatea cunostinte de arhitectura incat sa valorizez toate minunatiile.

Pentru ca acum 5 ani, la Cracovia, n-am ramas foarte incantat de pierogi, mi-am pus in gand sa recidivez. Pierogile sunt un fel de clatite, traditionale poloneze, de oarecum mici dimensiuni, umplute cu aproape orice. De data asta am tras lozul castigator: una umpluta cu ceva gen carne si branza si alta cu dulceata. Desi cate 3bucati care pareau mici pe portie, la final m-am saturat pana in gat si le-am gasit extrem de delicioase.

Din pacate, ca peste tot, n-am gasit o carciuma cu muzici pentru mine.

Am plecat a doua zi dimineata din Torun, mergand pana la gara, la fel ca la sosire. De data asta si sub presiunea timpului. In tren, o caldura torida de vara. Trenul plin cu oameni de toate varstele, mai ales tineri. O droaie pana in 30 de ani, in costumatie ca de vacanta, ba multi si cu carucioare cu copii. Desi este un personal amarat si multi coboara in halte semnalizate doar cu o placuta, toata lumea este vesela, decenta, frumoasa. Nici urma de amaratii personalelor noastre, de saci de cartofi sau de gaini. Preturile trenurilor sunt rezonabile desi conditiile nu le intrec pe cele din Romania.

Problema caldurii toride a fost rezolvata simplu: toate geamurile trenului deschise. Brusc mi-am dorit sa fi fost cu mine vreo 2-3 personaje de acasa. Caldura torida a fost imediat imblanzita si o briza placuta, fara a fi foarte violenta, intra prin toate ferestrele trenului. Nimeni nu tipa sa fie inchise ferestrele ca e curent, nicio baba nu se panicheaza, nicio mama nu tipa isterizata ca ii raceste odorul, chiar daca cativa pasageri ai trenului nu isi iteau inca capetele din carut. Toata lumea se simte bine si calatoria este mai mult decat placuta in ciuda caldurii neobisnuite pentru ei. Sa le fi facut eu cunoscuta sintagma „va trage curentul” si sa le inchid toate geamurile? Probabil m-ar fi dat pe mana controlorului de tren sau a directorului de balamuc!

Am ajuns la Torun, trecand prin Ilawa Glowna, un fel de nod de cale ferata cam ca Faureiul. Partea Olsztynului este la capitolul sau dedicat.

Din Olsztyn, in prima miercure libera, am fost la Malbork(in poloneza), Marienburg( in germana). A fost unul din principalele puncte de atractie pe „lista”mea si a meritat din plin. Ei spun ca este cel mai mare castel de caramida din Europa sau din lume, nu mai tin minte. Este o mica licenta poetica pentru ca ei includ in socoteala si o mare suprafata de la baza castelului, actualmente din care nu se mai gaseste mare lucru, decat o cladire din fostele grajduri. E adevarat ca suprafata castelului era foarte mare, dar asta pe vremuri: avea practic 3 zone: una alocata tartorilor Ordinului, alta tuturor cavalerilor si alta civililor, servitorilor, etc. O buna parte din partea de jos era in reconstructie, de fapt in reconstructie de la zero pe teritoriul unde se afla odata.

Media generala a fost respectata si la castel: a fost distrus pe jumatate in al doilea razboi mondial. Fiind totusi o fortificatie, nemtii si-au stabilit in el o baza militara. Cand rusii i-au impins dinspre est, nemtii s-au baricadat in castel .Rusii au bombardat castelul dinspre est astfel inca latura estica a fost cea mai avariata. Fosta zona a asezarii civile dinspre sud  a fost aproape rasa cu exceptia Catedralei si a inca unei cladiri.

Castelul era cat pe ce sa fie chiar demolat cu totul, existand voci in Polonia post-belica, comunista si devastata de razboi care au sustinut ca reconstructia era prea scumpa, castelul prea avariat. Si, probabil ca la o adica puterea comunista nu avea nevoie de un castel medieval.

Reconstructia costa foarte mult si exista inca zone inca in ruina in castel. Catedrala doar a fost degajata de moloz si interiorul ei se viziteaza dar inca nu exista bani pentru reconstructie. Pana atunci in ea sunt expuse artefacte care au fost salvate si, ca peste tot, poze a cum arata inainte de razboi.

Castelul per total este o frumusete. Cavalerii teutoni au fost chemati in Polonia de regele polon pentru a infrange triburile localnice si a stapani teritoriul in numele regelui. Teutonii, un ordin foarte respectat si puternic in Europa Medievala, pe fondul decaderii cruciadelor si a bogatiei terenului propus, au venit in numar urias si s-au tinut de treaba. Au devenit insa atat de puternici incat la un moment dat, au fost o amenintare pt. regele Poloniei. Uniunea Polono-lituaniana i-a invins insa la Grunwald si, treptat, puterea lor a decazut.

Teutonii, cavaleri razboinici si credinciosi, au fost si gospodari: ordinul a construit in tot nordul Poloniei 150 de castele cu capitala la Malbork.

Inspirat, am optat pentru un tur ghidat in engleza: omul era,bineinteles, documentat si eu, spre deosebire de americanii habarnisti, l-am tot pisat cu intrebari suplimentare:) O droaie de lucruri interesante am aflat, ca in filmele cu cavaleri pe care le vedeam cand eram copil. Multe amanunte despre oameni, despre sistemul de organizare, despre castel in sine.

Teutonii au infiintat un ordin extraordinar de bine organizat: accesul in tagma cavalereasca nu era pentru oricine. Doar oameni cu un venit destul de ridicat, care sa isi permita intretinerea costisitoare a unui cal si a unor servitori erau eligibili.

Structura ierarhica era foarte bine organizata: in fruntea ei, Marele Maestru caruia toti ii datorau subordonare. Niciun aspect organizatoric sau structural nu a scapat constructorilor: castelul era dotat pentru toate activitatile imaginate si pentru toate functiile posibile. Avea oameni si slujbasi pentru orice fel de nevoi raportate la vremea lui si multe din facilitatile sale erau extraordinare pentru Evul Mediu.

Castelul in sine e o frumusete. Se spune ca era inexpugnabil, invincibil la orice asediu. Existau rezerve uriase de apa, mancare, avand o autonomie de vreo 2 ani in provizii pentru a rezista oricarui asediu. Arhitectura si facilitatile erau extraordinare pentru vremea sa. Teutonii au preluat de la romani sistemul hipocaustului si camerele cele mai importante, nu putine, erau incalzite prin podea cu ajutorul aburilor.

Sectiuni separate din castel erau dedicate pentru diversi oameni sau activitati( bucatarie, pivnitele, sali mari pentru conferinte, primiri de oaspeti, dormitoare ale cavalerilor, ale slujitorilor, ale oaspetilor,biserica, biblioteca, toalete, etc.) Nu vorbim aici decat de partea superioara a castelului, cea unde isi faceau veacul cavalerii, nu si despre partile de jos ale castelului, rezervate servitorilor. Cea mai importanta zona, desigur, era partea de sus a castelului, unde locuia Marele Maestru, unde se intrunea Consiliul si unde erau alte institutii importante ale Ordinului precum Trezoreria.

O spatioasa curte se afla in mijlocul castelului iar diferitele incinte erau separate prin sofisticate porti de acces care securizau trecerea. In spatele lor, vegheau prin diferite ferestruici, orificii,etc., oameni care aveau grija sa nu cumva sa nu treaca cine nu trebuie.

Castelul insusi are o dimensiune foarte mare: o gramada de coridoare, de intrari, de camere, de balcoane. Am vazut chiar si sistelul de wc pe care-l aveau, astfel incat sa deverseze resturile direct in afara castelului. De asemenea, nelipsitul muzeu al chihlimbarului, de data asta foarte bine dotat cu tot felul de exemplare deosebite.

Am vazut de asemenea o colectie de arme originale de toate felurile din Evul Mediu: spade, harnasamente, pumnale, de toate, ce sa mai:)

La cat de mare e castelul, am petrecut vreo 3-4 ore fara sa se simta si, multumita ghidului priceput, foarte placute.

Am cumparat, la plecare, traditionalul magnetel si cate un sort de cavaler pentru mine si Eddie. Sper sa se bucure peste cativa ani, jucandu-ne de-a cavalerii teutoni.

La intoarecere, traditionala zapiekanka, un sandwich cald cu cascaval si,la alegere, sunca sau ciuperci.Delicioasa. O oprire scurta, intre doua trenuri, la Ilawa, un orasel calm, fara prea multa lume pe strazi dar totusi lipsit de promiscuitatea suratelor de dimensiunile sale de acasa.

A doua miercure libera, a doua plimbare. De data asta una neplanificata. Am profitat de venirea lui Lucian si l-am batut la cap sa ma ia in plimbarea pe care el o avea in plan la Kaunas, in Lituania. Echipajul a fost intregit de Octavian Partenie si profesionista coreeana Hajin Lee. Drumul de 300 km, nu foarte bun, l-am facut cu o viteza destul de scazuta datorita fricii de Politie. Principalul slogan al orasului e ca nu-ti ajunge doar o zi pentru a-l vedea. De fapt iti ajunge un sfert de zi:)Aflat la confluenta a doua rauri, Neman si nu mai stiu-care, Kaunas nu impresioneaza cu nimic. Un oras linistit, probabil prafuit in cartierele sale de lunga ocupatie sovietica. De acolo imi razbat doar autobuzele vechi, tipice epocii cu secera si ciocan.

Am descins in Kaunas fara aproape nicio idee despre ce ar trebui sa vad, despre unde sunt si „ce vreau de la viata”. M-am pomenit in spatele unei catedrale albe uriase, aparent tipic ortodoxa dupa specificul rusesc. Ii lipseau insa turlele-bulb si mai tarziu am aflat ca era catolica. Am luat-o la pas prin fata Catedralei pe un bulevard lung, Laisves, adica al Independentei. Desi vizibil construit a fi artera principala de promenada a orasului, era prea putin populat. Un fel de bd. Unirii de acasa.

Dupa ceva vreme, am ajuns si in centru, multumita hartii pe care am pus mana de la un centru de informare turistica. Case mici, cu un etaj, atmosfera de provincie. Totusi nu este urat: ca prin toata Europa turistica, cafenele si restaurante la strada, terase si magazine cu suveniruri. Din nou o piata centrala mare, cu Primaria in mijloc. Din pacate cunostintele arhitecturale ma tradeaza si,desi orasul nu este urat, nu as putea spune ce stil predomina.

Am dat o raita si pe malul unuia din rauri, am bifat cateva din obiectivele turistice mentionate pe harta. Nu m-am ales decat cu, evident, un magnetel:P

Cum mi-e lene sa mai scriu, las Gdanskul pe alta data si pretind ca fac asta pt.ca merita un capitol separat. Nu ca n-ar merita.

Polonia, Olsztyn – EGC 2013

Plec din Torun spre Olsztyn. Primul gand era sa vad un meci al echipei locale de fotbal, chiar in dupa-amiaza sambetei sosirii. Stomil Olsztyn- Arka Gdynia.Pe peronul garii chiar sunt grupuri de suporteri alb-albastri cu fulare ale lui Stomil, fapt care ma face putin circumspect: din „traditia”altor meleaguri ma gandesc ca gazdele in principiu ii asteapta pe oaspeti sa apara din tren ca sa-i trozneasca putin:)Cum atmosfera pare pasnica, ma gandesc ca, dimpotriva, ii asteapta pt.ca sunt prieteni si ar vrea sa bea o bere inainte de meci.

Iau busul spre Campusul Universitatii Warmiei si Mazuriei si, dupa o scurta rataceala, gasesc locul de inregistrare. Din pacate am uitat cu totul ca pot manca pranzul, platit cu o suma oarecum considerabila, de 105 EUR pe tot sejurul.

Campusul Universitatii este foarte mare si foarte aerisit. O droaie de camine, probabil ale diverselor facultati, raspandite pe o suprafata de mai multi km patrati. Totul in mijlocul padurii,verdetii, terenurilor de sport si chiar a unui stadion studentesc. Campusul are toate facilitatile, inclusiv un magazin destul de mare care ma va ajuta la cumparatul maruntisurilor. Spatiile mari, lumea putina avand in vedere ca este mijlocul vacantei. Cazarea,cel putin pentru mine, a fost excelenta pentru pretul platit. O camera foarte buna de  3 persoane impreuna cu niste finlandezi.

In mod amuzant, casa scarii este protejata de o plasa pe fiecare etaj. Nu ma pot dumiri daca a fost instalata pentru a preveni eventuale tentative de suicid ale studentelor dupa examene picate sau daca protejeaza locatarii caminului de caderi in gol dupa betii crunte.

Putin mai animat, seara si mai ales in weekend este lacul alaturat, Kortowo.Vin oameni, familii din oras cu copii si pe plaja mica dar foarte curata stau de dimineata pana apune soarele la balaceala. Doar o data m-am balacit si eu in lac:)Ca sa nu zic ca n-a fost niciodata.

De fapt, ca sa revin, intreaga regiune este foarte frumoasa: o zona de campie inalta cu o vegetatie verde, paduri,tufisuri,campii nealterate de mana omului in afara localitatilor. Este zona lacurilor pt.ca, asa cum am vazut in drumul spre Lituania, sunt zeci de lacuri care impanzesc zona.Olsztyn-ul se mandreste ca are cea mai mare suprafata impadurita din Europa in interiorul unui oras. Tot in oras pe langa Kortowo si alturat este un lac inca si mai mare, la care din pacate nu am ajuns. Kortowo insa este superb si pe lac poti merge cu hidrobicicleta, Kaiacul sau chiar poti face windsurfing. Din pacate negocierile cu Lucian au esuat si nu ne-am ales cu nimic.

Primul somn de dupa amiaza mi-a fost intrerupt de aclamatii, incurajari, strigate venite de pe stadionul de alaturi. Itind capul pe geam am vazut ca era in plina desfasurare o partida de…fotbal american. In tribune erau chiar si cateva zeci de spectatori si apoi am inteles ca jocul este chiar foarte indragit in Polonia.

Orasul este foarte intins si, ca si Varsovia, foarte aerisit. Spatii mari intre cartiere, spatii mari si verdeata, chiar daca nu mereu amenataja, intre blocuri. Sosele largi si, cel putin vara, circulatie lejera.

Orasul vechi are si un castel construit de cavalerii teutoni iar per total respecta traditia hanseatica, atat dpv. arhitecturii cat si organizarii. Santul de aparare a fost transformat intr-un parc foarte frumos si sunt si cativa turisti in centrul mic, dar dragut amenajat.

Spre amuzamentul meu, am ratat meciul din prima zi al Stomilului pentru ca, in primul rand, am fost pacalit de livescore care nu mi-a afisat ora Poloniei si in al doilea rand pt.ca…meciul de acasa se juca de fapt la Ostroda, la 30km de oras:)Si asa m-am dus pana la stadion in zadar, doar ca sa vad buruieni si pustiu:)Nu-i nimic, am cascat putin ochii la oras.

Concursul in sine a fost marea mea bucurie a excursiei. Pentru prima oara dupa multi ani, mi-am pus in cap sa joc mai bine(am citit cate ceva, m-am uitat la niscai partide comentate sau nu, am jucat mai atent, am facut cateva turnee bune inainte de EGC). EGC-ul insa mi-a intrecut toate asteptarile.

Inainte de EGC, as fi fost multumit cu un 6-4 in Main Tournament, care sa confirme saltul meu. Eram circumspect datorita amenintarii lui Serban cum ca in turneele de afara, parem supracotati si ca o sa vad eu ce batai o sa iau:)

Am fost insa atat de concentrat si am dat atata importanta jocurilor incat, ca niciodata, am fost chiar extenuat dupa runda de Main cum nu am mai fost de cand aveam examene.Prima runda cred ca a fost cea mai grea dpv. asta.

Partida de Main incepea negresit la ora 10 dimineata si in general am gandit intre o ora si un sfert si doua ore si un sfert. Dupa runda, terminata de obicei intre 1 si 2, mai cascam putin gura la celelalte partide, la partidele lui Cornel si Lucian, la comentariile profesionistilor asupra top games iar pe la 2 si ceva fugeam la masa. Pranzurile cumparate de mine au fost bune dar totusi putin scumpe, avand in vedere ca de primul am uitat iar miercurile am fost plecat. Mancarea foarte buna, incepand cu supa/ciorba totdeauna delicioasa. Felul 2 uneori cu o treapta mai jos datorita insistentei in a servi carne tocata. O mancare dulce dar foarte buna.

Dupa masa abia aveam timp sa stau 45min. in pat pt.ca la 4 dupa masa era runda de Rapid. Daca tot m-am dus pana acolo sa joc GO si daca tot vreau sa joc mai bine si am investit timp si bani in asta, am zis apai sa joc nu sa NU joc:)Din pacate in destule zile am resimtit extenuarea de dimineata si abia am putut sa ma misc la runda de rapid.

Seara am jucat turneele de 9×9,13×13 si blitz la care nu am facut nicio branza. Mi s-au parut tare ciudate desi amuzante:)

Revenind la main, mi-am depasit toate asteptarile. Am facut 7-3 si am batut pana la 4d. Este adevarat ca tot ce am batut au avut rating de maxim 2300 si ceva dar performanta mi-a fost dublata de faptul ca nu am pierdut niciun joc la vreunul cu rating EGD inferior. In plus, am cam batut tot pana in 2300 si chiar mai sus. Singura partida pe care o regret, contra „morsei”Matti Siivola, in care adversarul a jucat cateva mutari pas, am simtit ca stau bine toata partida si am pierdut la 2,5 pct. Au fost si cativa asiatici destul de slabi pt.rangul lor dar pe de alta parte n-am avut aproape niciun joc in care sa nu fiu macar  in meci, chiar la nivel de 4-5d.

Jucand bine si castigand, am reusit sa joc majoritatea partidelor in camere cu aer conditionat, lucru important avand in vedere problemele mele cu caldura.

Am incercat sa notez partidele si in general mi-a iesit. Neavand experienta in activitatea asta,la unele am pierdut sirul, pe altele nu le-am notat pana la final. Dar voi continua:).Am pornit de pe locul vreo 150-160 si am terminat pe vreo 80 si ceva.Am imbunatatit,cred, putin si fusekiul dar,previzibil, am castigat multe partide in yose, revenind de la 5-10-12 pct. in spate.

Seria buna a continuat si la Rapid, cu un rezultat de 6-3 in conditii similare Main-ului.Am simtit ca sunt in joc si am avut oaresce sanse chiar in partidele jucate mult mai sus precum impotriva rusului Cheburakov.

Un rezultat in context mai putin bun a fost in weekend, unde am facut „doar”3-2 si am luat singura bataie sub rangul meu EGD.

Drept premii, am luat 2 tricouri cu EGC 2013:) Am vrut sa iau cu mine tricoul EGC 1995 dar l-am uitat acasa. Am vazut multe tricouri ale EGC_urilor anterioare, inclusiv tricoul meu de la Tuchola. Recordul l-am vazut la un neamt care avea un tricou din ’89 parca, Hamburg.

Organizarea foarte buna, cu oameni simpatici, serviabili, care m-au lasat chiar la calculatoarele lor:)Runde incepute la timp, aproape nicio disfunctionalitate, poate cateva minore. Profesionisti o droaie si, cum am dificultati cu numele si figurile asiatice, nu as putea numi dintre ei decat pe Hajin Lee si simpaticul Kozo. Lume destul de multa, vreo 500 persoane in Main. Nu stiu cati au mai fost la EGC_uri dar sunt destui. Este vorba inclusiv de oameni care vin pentru o saptamana sau alta.

Lucian a iesit cam pe 0 iar Cornel, dupa un start ratat, nu a mai putut reveni pt.accesul in play-out-uri. A castigat insa rapidul si a facut semifinala la blitz. In GO generatiile se schimba f.rapid iar EGC-ul mi-a confirmat asta. Cel mai nou val il are in frunte pe Pavol Lisy si apoi Antti Tormanen.Favoriti de data mai recenta sau mai veche ai EGC-ului s-au pierdut pe drum. Concursul a fost castigat fara probleme de Fan Hui, comentariile mele referindu-se la „restul”. Mi s-a confirmat deci ca varsta optima pt.Go este de 12-25 de ani, cand acumularile sunt imense si rapide.Mai ales la 14-18, ritmul este si mai intens. Atat de intens incat jucatori care anii trecuti pareau a conduce clar jocul in Europa precum Kachanovski s-au pierdut pe drum. Nu mai spun de asa-zisi favoriti precum Siksin, Dinerstein care,cu 3 infrangeri, a coborat in jurul locului 10.

In afara lui fan Hui,lupta a fost totusi echilibrata si interesanta. Lisy si Tormanen, favoritii mei,au jucat excelent iar rusii, tot spre marea mea satisfactie, ca unul care, de horibile dictu, nu imi pot reprima unica fobie nici macar in cazuri individuale, au terminat dezamagitor.Siksin,ce e drept, s-a revansat la side events. Dinerstein, pe langa rezultatul modest, a dat inca o masura a marlaniei caracteristice,opunandu-se admiterii lui Silt in Top Grup dupa ce asta facuse o eroare de completare a formularului de inscriere.

Am vazut cateva lectii sau comentarii interesante de partide, de obicei doar franturi. Chiar si asa, oricand ai ce invata de la un jucator mult mai puternic, chiar si numai o mutare, o secventa sau un mod de gandire.

Seara, aproape negresit si fara alternativa, ma infiintam la barul de la parterul unuia dintre camine. Banci ca la festivalul berii,vreo 10-15 pline ochi de jucari,jocuri de go,beri si alte jocuri.Pana pe la 12-1 pt.ca a doua zi dimineata aveam runda la 10 si nici macar nu mai am pofta de cine stie ce betivaneli,acu,la batranete:P O singura seara am stat pana mai tarziu dar si atunci am castigat runda de a doua zi.Au incantat atmosfera amicii Lucian si Octavian veniti din Olanda,amica lor profesionista Hajin Lee, simpaticul profesionist Kozo bun atat la mandorlina cat si la GO, mos Albrecht, omul cu 3 baieti dar care trebuie sa mai invete table, baiatul lui: nu-mai-stiu-cum-il cheama,desigur Thomas,omul-minune cu diverse skilluri la tot felul de trucuri,Lidia,Kerem si multi altii.Media respectata este de 2 beri pe seara sau 2 cocktails, toate rezonabile ca pret.De fapt toate preturile erau cat in Bucuresti, lucru extraordinar pentru o vacanta. Si, la Olsztyn, avand in vedere ca programul rundelor ma tinea ocupat pana la 6 seara, nici macar nu aveam cand sa cheltui vreun ban pana la ora aia. Iar seara, tot ce cheltuiam era masa de seara(cateva frigarui sau ceva de genu la barul de mai sus pentru aprox.5 eur, o masa la restaurant pt.vreo 8 eur sau o pizza uriasa pentru vreo 6 eur. In conditiile astea, abia am „reusit”sa cheltui in zilele de la Olsztyn cate 12 eur/zi. Nu ca orasul,in centru, ar fi fost prea scump. Mai scump era sa ma coste o amenda pe autobuz pt.ca, din greseala, am cumparat bilet cu reducere.

Cam asta fu cu Olsztynu, sa trecem la ultimul capitol al Poloniei.