Ce am mai facut vara asta,2014

Pentru ca am tratat pe larg principalul eveniment al verii, EGC 2014 Sibiu, mai consemnez aici si alte cateva lucruri de vara asta.

Cronologic,am vazut pentru prima oara Grecia. Greu de crezut ca abia acum, cand toata lumea se duce de ani buni in vacanta vara acolo. Dar ne-am facut planuri minutioase, am platit cazarea din februarie, am studiat bine tot ce trebuia, am ales luna iunie pentru ziua Mariei si pentru preturile mai scazute asa ca am pornit la drum.

Cu vecinii zarzavagii nu am avut probleme, ba dimpotriva, l-am bucurat pe Eddie cu tunelurile pe autostrada excelenta pana la Sofia. In plus am stat la un hotel foarte bun la Blagoevgrad. Exagerand putin, oamenii au vrut sa depaseasca standardul chiar bun am hotelului si au decorat kitsch-luxos camera de hotel.

In urmatoarea zi m-am apucat de traznai: vrand sa evit o taxa de autostrada pe care o intuiam si calculand un drum mai scurt pe harta, am taiat partea continentala a Halkidiki-ului dar din pacate intr-un sat drumul spre sud s-a blocat, am fost obligat sa revin la Salonic si am pierdut vreo ora si jumatate si ceva bani de benzina degeaba. Apoi, imediat, pe autostrada, am nimerit aproape direct satucul Gerakini si hotelul Akti Liakada.

Hotelul e o afacere privata de familie a unor oameni destul de simpatici si primitori, de la bunici pana la copilul de-o varsta cu Eddie. Asa a invatat si Eddie „mingea” in greceste, aka „palla”. Asa cum am vazut pe net, camera a fost buna pentru pretul dat, curata si fara probleme. In spate am avut un loc de joaca unde Eddie s-a zbenguit destul impreuna cu alti copii. Patronul cel tanar era fan PAOK si mi-a cerut ceva detalii despre nou-transferatul Rat. Mi-a parut rau ca nu am luat un fular de-al nostru ca sa facem schimb:)Lasa ca nu s-ar fi potrivit rosul cu negrul!:)

Cu toate ca m-am documentat ca la carte, nicio astfel de activitate nu poate duce la solutii perfecte: Gerakini e, intr-adevar, asa cum am vrut, un satuc cu cateva hoteluri, pensiuni si chiar cu niste complexuri hoteliere luxoase in preajma. Totusi, dimensiunile sunt modeste iar seara te cam plictisesti. De asemenea, cred ca si preturile putinelor restaurante, din lipsa de mare concurenta, erau putin mai ridicate. Plaja era cat de cat in regula dar nu deosebita. Maria ar fi vrut, in traditionala noastra divergenta esentiala, un loc ceva mai populat dar, cum nu ma omor dupa mare si cu atat mai putin dupa hoarde de oameni, si daca l-am pus si pe Eddie la socoteala, am cazut la invoiala la un loc care sa fie un compromis.

Eu mi-am cam pierdut bucuria marii aproape total. Nici macar intratul in apa nu m-a mai entuziasmat, mai ales ca Eddie abia-abia s-a lasat convins spre final sa se apropie de mal. Asta dupa ce a negociat la sange cu nisipul care la inceput il murdarea pe picioare. Daca de nisip s-a lasat induplecat, a ramas pana la final sa zica „mi-i fica api”=  mi-e frica de apa. M-am multumit si cu jumatate si am trecut la joaca cu lopatele si cu formele de nisip.

Apa nu era foarte calda si plaja nu deosebita asa ca am plecat in cautare de alte plaje si locuri frumoase. La unison am declarat ca premiul I se cuvine plajei din Vourvourou, aproape speciala pt.copii, cu un nisip fin, cu apa albastra transparenta si cu o panta lina de intrare in apa. Din pacate nici asta nu l-a atras in apa pe Eddie si, spre ghinionul nostru, intr-una din cele doua dati cand am batut drumul pana acolo, vremea era urata.

Cel mai frumos lucru din vacanta asta a fost turul Sithoniei. Am citit destule pe net despre „degetul”din mijloc al peninsulei si nu a fost o dezamagire. Am coborat pe partea vestica a peninsulei si ne-am intors pe cea estica. Singurul inconvenient a fost pretul benzinei: pentru ca ne-am miscat destul de mult cu masina pe cele trei brate, benzina bulgareasca a fost total insuficienta si am fost nevoit sa cumpar si de la fata locului, cu mult mai scumpa. Recordul a fost in sudul Sithoniei unde a trebuit sa cumpar benzina cu 1,7 eur/l.

In rest, am pornit de la Nikiti, primul orasel din capatul peninsulei, unul pe care nu il voi aduce aminte decat pentru faptul ca, in marinimia si marea ei dorinta de a salva pozele de vacanta, Maria a dat unuia la un mic magazin 5 EUR pentru a da copy paste pozelor. Am descoperit imediat Vourvourou intr-o zi destul de innorata, prilej pentru a admira doar casele de vacanta destul de luxoase din statiune. Cu toate ca localitatea parea destul de high-life, nu am vazut practic nimic altceva in afara de hoteluri si pensiuni. Ce e drept, probabil ca multe din ele ofereau turistilor tot ce aveau nevoie, inclusiv masa. Litoralul era unul impresionant, cu o apa albastru-verzuie ca in reclame, cu yachturi si o plaja frumoasa, cu insule in departare.

Mai departe am descoperit o idee extrem de interesanta: un mare camping, Armenistis, cu casute pentru tineri, care oferea tot ce trebuie pentru o vacanta adecvata varstei: casute, probabil restaurante, baruri pe plaja si chiar doua scene pt.muzica, toate in cadrul aceluiasi complex care era administrat unitar. Practic plateai sejurul si aveai totul inclus( evident, probabil nu si gratis). Pe net am vazut ca nu era prea ieftina toata distractia. Dimineata innorata nu prezenta decat oameni in hamace, ceva vanzoleala si, mai ales, un incendiu de padure cum numai la TV am vazut, datorita caldurii din zilele precedente. Oamenii pareau destul de speriati desi pompierii dadeau impresia ca totul e sub control. Fumul dens de pe sosea ne-a insotit inca cativa km pana am scapat de emotii.

A urmat o coborare pe peninsula pana la Kalamitsi, cu un peisaj superb: soseaua serpuieste pe malul marii albastre iar in dreapta e versantul muntelui. Vegetatia era, desigur, una mediteraneana, cu arbusti medii, cu maslini multi si un sol destul de arid. Partea vestica a peninsulei nu are decat cateva sate si complexuri hoteliere relativ izolate. Peisajul si natura sunt cu mult mai frumoase decat pe bratul Kassandra.

In sud, dupa ce am ramas aproape fara benzina, am taiat peninsula catre partea ei estica prin mijlocul unui peisaj si mai arid. Am zarit Mediterana din sudul Sithoniei si am ajuns in est la Porto Koufo, una din variantele initiale pentru cazare. Am agreat ca, desi era un peisaj frumos, locul era prea izolat si cu prea putine optiuni de petrecere a timpului. De la Toroni nu imi mai aduc prea multe aminte decat ca, parca, in mijlocul drumului ne-am oprit brusc pentru ca o alta masina din fata evita o testoasa care tocmai traversa agale strada. De altfel, cu multe alte surate ale ei aveam sa ne intalnim la Olinthos, intelegand ca sunt in mediul lor, acasa, pe malul Mediteranei. Numai Eddie nu le-a bagat in seama, nestiind despre ele nimic.

Am urcat apoi pe partea estica a peninsulei pana la Nikiti cautand plaje frumoase unde sa venim in zilele urmatoare. Am mai vazut cel putin una frumoasa dar nu ne-am mai intors apoi datorita distantei care consuma multa benzina scumpa.

Am prapadit aproape o zi, l-am obosit pe Eddie dar am vazut cele mai frumoase lucruri din toata Grecia de vara asta.

In alta zi am fost la Olinthus, un oras antic, cel mai important vestigiu arheologic din zona. Orasul nu m-a dezamagit deloc. Partea cea mai importanta, decopertata practic total de arheologi, a descoperit un site de circa 2 hectare. Era un oras cu strazi si case cu tot felul de acareturi pe o suprafata mica. Urbanismul era insa foarte dezvoltat, avand multe facilitati foarte ingenioase:  ziduri de aparare, wc uri in case, strazi cu canale de scurgere a apei, etc.. Maria a trebuit sa stea cu Eddie datorita strazilor si pietrelor care ingreunau accesul dar eu m-am cocotat pe toate ruinele caselor si am mers pana in cealalta parte a orasului, si asa parandu-mi rau de putinul timp avut la dispozitie. M-am mai catarat si pe alte coclauri pentru o alta asezare, dar care nu fusese aproape deloc cercetata poate si pentru ca era intr-o stare mult mai proasta de conservare. Pe drumul de intoarcere am fost iarasi uimit de multe exemplare de testoase, mari si mici.

Alta directie majora a fost peninsula Kassandra. Asa cum m-a pus in garda inca de la inceput Serban, spre deosebire de superba si linistita Sithonie, Kassandra este un brat cu statiuni comerciale, pentru tot romanu/bulgaru/rusu care vrea sa vada Mediterana la cel mai mic pret. Sigur, asta nu inseamna ca atmosfera este identica cu tigania de pe la Eforie sau fitele de prostani de pe la Mamaia. Este pastrat un specific al locului, o oarecare decenta in manifestarile publice(vestimentatie, muzica, etc.)

Din Nea Foukea, prima statiune de la „gatul”peninsulei, nu am remarcat decat turnul bizantin pe langa care am trecut de cateva ori cu masina. Lume insa destul de multa pentru perioada de pre-sezon in care am fost. A urmat cel mai frumos loc din Kassandra, satucul Afithos. Asta era un sat fost pescaresc traditional, care in ultimii 50 de ani, ca de altfel toata zona, a fost invadat de turisti. Satul a pastrat insa toata arhitectura lui originala, reteaua de stradute si de case nealterate decat de invazia restaurantelor si magazinelor de nimicuri. Locul insa merita o mentiune speciala, locul 1 din toata peninsula.

Urmatoarea coborare a fost Kalithea, un frate bun al lui Eforie, cu ceva mai multa decenta, chiar daca in esenta restaurantele, jucariile stradale pt.copii, magazinele pareau aceleasi.

Intr-o alta zi am vrut sa ajung pana in sudul Kassandrei dar, datorita distantei si erorii initiale de orientare, am vazut doar Kriopigi si Polihrono. Acelasi gen de statiune cu o mentiune pt. Polihrono, unde am coborat chiar pe malul marii. Preturile nu erau exagerate, ba dimpotriva, am ajuns la concluzia ca Gerakini, fiind mai izolat, avea preturi mai mari decat Polihrono.