In tabara de go de la mare de anul asta, in ultima zi, la ora 10 seara, George Bordea m-a intrebat brusc daca vreau sa merg la un concurs la Urumqi, in China sau la Cupa Primului Ministru Coreean(KMPC). Cum in China am mai fost iar Urumqi, in afara de ceva traditii legate de Drumul Matasii, nu imi spune nimic, Coreea m-a tentat pe loc. Trecand peste spontaneitatea anuntului(pentru ca trebuia sa confirm coreenilor pe loc) si peste graba pasaportului/avionului, m-am decis aproape imediat sa merg.
Desi ne-au platit,evident, cazarea si masa pe perioada concursului, la avion organizatorii au cam tras clapa: oferta lor a fost sa deconteze jumatate din pretul biletului de avion. Biletul a fost insa cumparat prin agentia lor, la un pret dublu fata de cel normal astfel incat reducerea a fost…zero:)
Speriat de experienta trecuta a Chinei, m-am imbarcat pentru un zbor chiar mai lung: 9 ore la dus si aproape 11 la intors intre Istanbul si Seul. Din fericire, am dormit cumva ghemuit in ambele directii si, culmea, parca zborurile au decurs mai bine. Pentru ca am zburat un sfert de glob, am decis sa adaug perioadei vreo 2 zile inainte de concurs si una dupa in care sa vad Seulul. M-am acomodat si nu prea noului fus orar, avand perioade de somn taman cand nu ma asteptam. Corpul nici el nu mai stia ce sa creada astfel incat si intors acasa, vreo saptamana nu mai stia cand sa-i fie somn si cand sa fie treaz.
In prima seara, proaspat coborat din avion, m-am intalnit cu Petrica Oancea, care m-a pescuit direct de la gura de metrou langa care trebuia sa stau. Planuisem sa stau la un guesthouse dintr-un carteier studentesc dar din pacate nu parea sa fie nimeni la receptie. Multumita lui Petrica, am dormit intr-un alt guesthouse,similar, apropiat. Tot el m-a plimbat pe malul raului Han si am mai stat la povesti despre romani si…coreence:) Mancarea de seara a fost una traditionala, intr-un restaurant coreean: ospatarul aduce cateva boluri cu tot felul de legume, kimchi(varza locala foarte apreciat), toate destul de picante si fiecare si le prepara cat vrea de facute sau de crude folosind o mini-plita incastrata in fiecare masa, la care se adauga o tulumba care aduce aerul si caldura, care coboara din tavan. Modul asta de auto-preparare a mancarii este foarte popular si aproape obisnuit in restaurantele coreene. In sfarsit, daca in Polonia am gasit castraveti in saramura identici cu ai mamei dar pentru care ei isi revendicau paternitatea, in Coreea de Sud am gasit struguri cu o aroma si un gust identice cu cei de la Branesti.
A doua zi am luat-o la pas, cu o harta a metroului si alta a centrului orasului. De fapt mai mult la metrou decat la pas. Seulul este un oras vast, de cca. 20mil. oameni cu tot cu suburbii iar reteaua de metrou, infrastructura este indescriptibila. Pentru exemplificare, fiecare statie de metrou are cate cam 8 iesiri si este bine sa o alegi pe cea corecta pentru a nu irosi timp destul de mult. Iar daca statia de metrou este la intersectia a doua magistrale, numarul de iesiri se dubleaza.
I se spune „Miracolul de pe Raul Han”, datorita formidabilei expansiuni si boomului economic din decurs de cativa zeci de ani(sau poate celor peste 20 si ceva de poduri din oras peste raul Han- atatea am reusit sa numar eu dar cu siguranta sunt mai multe). Vreo 15 magistrale de metrou traverseaza orasul impreuna cu inca alte destule linii suburbane. Coreenii au fost si sunt inca sustinuti puternic de americani, care au inca baze militare in tara, ce pun botnita Nordului si sunt o avertizare pentru celalalt mare vecin, China comunista. Se pare ca imediat dupa razboiul Coreei, erau in spatele Nordului dpv. economic dar in prezent comparatia nu poate sta in picioare. Au o istorie incarcata de resentimente fata de Japonia, care i-a calcat in picioare de vreo 2 ori dar in prezent se pare ca sub umbrela americana si sub amenintari externe comune, aleg sa colaboreze cumva. Nu am sesizat multe din urmele razboiului dar stirile despre nebuniile alora din Nord, despre bomba nucleara si alte harjoneli sunt prezente in aer. Exista o excursie ghidata in DMZ (zona neutra demilitarizata dintre cele doua „tari”, o fasie de vreo 10km in prezent salbaticita) dar am considerat-o cam inutila.
Prima zi am alocat-o unuia din cele 5 palate importante din oras, Chang..nu-mai-stiu-cum. Ambele palate pe care le-am vazut au fost distruse si reconstruite, iarasi daramate de japonezi si, dupa razboi, iar refacute. Astazi primul din ele este patrimoniu UNESCO. Palatul, ca si celalalt, are mai multe incinte, cu destinatii oficiale sau de locuinta, petrecere a vietii private, petreceri. Se remarca austeritatea interioarelor si culorile vii care le decoreaza. Am intrebat ghida celuilalt palat daca a existat mobila: se pare ca ceea ce s-a pastrat este in muzee iar toate incaperile sunt goale. Complexul de palate este insa frumos iar mesterii peisagisti si-au facut cu sarguinta treaba. Multi vizitatori, mai ales vizitatoare, sunt in costume traditionale, recreand o atmosfera si beneficiind de ceva discounturi.
O corespondenta interesanta cu Europa o gasesc in sistemul de incalzire, practic identic cu hipocaustul roman. In afara cladirilor, la distanta de circa 5-10 metri sunt niste hornuri bine integrate in peisaj, care degaja fumul.
Se pare ca ce a facut diferenta fata de celelalt palat, Gyeongmongbok(sau asa ceva), o constituie asa-zisa Gradina Secreta, in care nu putea intra nimeni fara acordul Regelui. Gradina are mai multe zone si pavilioane unde regele isi petrecea timpul liber, se relaxa sau chiar avea o biblioteca pentru citit. Gradina ocupa o suprafata destul de mare, este impadurita si arata cam cum era zona in perioada medievala. Exista inca cateva animale salbatice, urme ale vremurilor apuse cand in Coreea existau chiar si…tigri.
Am petrecut vreo doua ore vazand majoritatea incintelor, mergand de pe o terasa pe alta, invatandu-ma cu greu sa ma descalt la intrarea intr-o incapere, asa cum cer obiceiurile locale.
A urmat o zona in care s-au pastrat case tipic coreene, in care locuiau membri ai unei clase sociale superioare. De un farmec aparte, unele case, astazi particulare, sunt vizitabile contra cost. Sigur, se vand destule suveniruri, sunt expozitii(de arta, fotografie, costume , parfumuri hand-made) traditionale si oameni cu pancarte care…te roaga sa nu vorbesti tare pentru ca este o zona rezidentiala. Multi turisti care se fotografiaza de zor sau fotografiaza fetele in costume populare care se integreaza perfect in peisaj.
Seara am ajuns in centrul centrului, evident, o zona comerciala foarte aglomerata, cu magazine selecte amestecate cu tot felul de lucruri si mancaruri/deserturi care, ca peste tot in Asia, se vand „la botul calului”, pe axul drumului pietonal. Myeong-dong-ul totusi nu e prea interesant dar am revenit in ultima zi pentru a cauta ceva cadouri. Tot aici am gasit principala catedrala din tara, foarte frumoasa si sobra.Obosit, am intrat pentru WiFi si o bucata de concert de muzica clasica. Crestinismul( cred ca protestantismul dupa cum arata bisericile), are foarte multi adepti in Coreea judecand dupa numarul mare de cruci itindu-se pe biserici pe care l-am vazut in toata tara. Am ajuns la spartul targului in zona invecinata, o mare piata de lucruri mai rezonabile ca pret, cu stradute ramificate dar din pacate, doar la ora inchiderii. Am revenit in zilele ce au urmat, strecurandu-ma cu greu printre oameni, tarabe, zbierete de invitatii in orice magazin, fructe, pantofi si, practic, orice bunuri te-ai putea gandi ca se pot vinde.
Intors in Hongdae, imi spusesem ca voi participa putin la balamucul de pe strazi, la spectacolele stradale si altele asemenea. Am fost insa atat de obosit incat am preferat sa chinui putin wifi-ul inainte de culcare. Nu poate fi ignorata insa viata cartierului, una zgomotoasa si aglomerata seara cu zeci de mii de oameni sub 30 de ani, la fel de pusi pe distractie precum orice european. Se inghesuie veseli stand la coada sa intre in discoteci si abia imi croiesc drum printre ei. Cand am tarat si trollerul dupa mine, misiunea a devenit si mai grea. Coreenii, pe langa felul lor specific de distractie( „celebrul”, se pare K-pop style), nu difera cu nimic de vestici. Totusi, au o decenta si o eticheta in vestimentatie, remarcata mai ales la fete. Indeobste slabute sau macar firave, par niste papusi care asorteaza lejer adidasii la orice tinuta. De altfel, este foarte uzual sa vezi costum asociat cu adidasi chiar si la corporatisti.
Ziua urmatoare am alocat-o catararii cu funicularul intr-un turn specific oraselor asiatice, din care poti admira tot orasul, birdeye. De sus, cat vezi cu ochii oras si atat de caracteristicii munti. Toata Coreea este impanzita de niste munti pitici, un fel de dealuri mai tuguiate, intre care sunt vai locuite. Seulul nu face exceptie, numai ca el s-a revarsat printre foarte multi munti de astia, ocupand, intr-o parte si intr-alta a raului Han, o suprafata vasta, ce nu poate fi comensurata cu privirea nici macar din NTower. Sus, pe orice podet, balustrada sunt lacate micute ale indragostitilor de nu mai ai niciun loc.
Pentru a umple timpul pana la adunarea go-ului, am mai cascat gura intr-un fel de Muzeul Satului. Resedintele erau tot ale unor persoane cu dare de mana si se remarcau prin aceeasi austeritate si pragmatism in alegerea designului si a spatiului.
La 5 seara am fost prezent la aeroport pentru a fi preluat de organizatori. Am stat intr-un hotel luxos langa aeroport in care insa surpriza neplacuta, ca si la Buan, a fost putinatatea mancarii. Abia-abia am putut recupera ceva mancand niste prostioare insatiabile la un fel de festival de muzica ce se desfasura chiar langa hotel. In camera, spre amuzamentul meu, am stat, atat la Incheon cat si la Buan cu un ungur batraior si foarte tacut.
Acum despre go: Korean Prime Minister Cup 2016 a fost mai slabuta dpv. rangului participantilor europeni decat in alti ani. Organizatorii au ales ca loc de desfasurare provincia Buan pentru ca in zona s-a nascut pionierul GO-ului modern coreean, Cho Nam-cheol, si inca altii cativa, printre care si Lee Sedol, astfel incat au numit-o cu emfaza ” Mecca go-ului coreean”. Am stat intr-un hotel-complex turistic mare si destul de luxos iar concursul s-a jucat la vreo 50km departare, la un fel de muzeu-punct de studiu al unui golf malos, protejat prin lege. Intreaga zona este una renumita pentru traditii populare(ceramica, viermi de matase) si pentru privelisti ale oceanului de langa. Ceea ce m-a surprins a fost mareea puternica care seara, dupa cateva ore, retrasese oceanul cu vreo 200 de metri. In retragerea ei, marea lasa o plaja neteda, maloasa, pe care poti inainta zeci si sute de metri. Nu am ratat ocazia unei bai in ocean dar asta a fost cam tot in ceea ce priveste Buan-ul. Desi nu au prejudecati speciale in materie de sex, in mod cu totul ciudat, in mare coreenii intra imbracati(ma rog, in tricouri si shorturi). Nu m-am lamurit inca daca fac asta din pudicitate sau pentru a se proteja de razele soarelui.
Anul trecut Popicu a scos cel mai bun rezultat pe care l-a obtinut vreodata un european la concursul asta: locul 3, invingand, parca, Japonia. Eu m-am dus cu un scop mult mai modest: sa fac 3/6 victorii, sa nu ma fac de ras. Am stat intr-un complex turistic, chiar langa mare, destul de maricel. Statiunea de alaturi era destul de micuta dar vecinatatea oceanului a compensat orice.
Am inceput putin dezamagitor, cu o infrangere in fata unui indonezian de 4D. A pus cateva mutari clar pas, nu era mare diferenta fata de mine si am simtit in cateva momente ca e fricos. Din pacate si eu am simtit ca nu am destula experienta de concursuri serioase si m-am cam pierdut. Nu am fructificat momentele bune si am murit prin yose cu un grup in centrul tablei astfel ca a trebuit sa cedez. Prima zi s-a incheiat cu o mica si palida consolare, fiind parizat sa joc cu cel mai slab jucator din concurs, o irlandeza de 10 Kyu. ” Macar pe ea sa o bat”, mi-am zis:)Si am terminat ziua cu 1-1, totusi sub grafic.
Am inceput a doua zi ceva mai bine, o partida echilibrata contra unui mongol. Am stat iarasi bine prin fuseki dar cumva, ca de obicei, prin middle game, situatia s-a schimbat si era gata-gata sa mor cu un grup urias in centru. A iesit seki dar tot eram in spate. Noroc ca s-a apucat de niste inutilitati, a pierdut un grup si sekiul s-a transformat intr-o mare captura pt. mine. A cedat:)
A doua partida a zilei am pierdut cu un turc ceva mai tare ca mine, Ozgur Degirmenci, un 3d tare, aproape de 4d. Partida a fost echilibrata, cu adversarul mai tot timpul putin in fata. La sfarsit am fortat, am facut un schimb mai prost si am luat bataie la 9,5. Eram totusi oarecum in grafic, cu 2/4.
In ultima zi am inceput cu unul din Macao. L-am vazut transpirand intr-o partida pe care o pierduse anterior. Dupa fuseki insa, am devenit foarte increzator. Si asta a pus vreo 2-3 mutari pas sau macar extrem de lente inca din fuseki. Partida a devenit relativ usoara cand am schitat un moyo maricel in centru iar adversarului i-a fost frica sa il invadeze sau macar sa il reduca mai incisiv. Alte cateva mici erori in end-game mi-au adus o victorie clara, cu vreo 19 pct.
Cu obiectivul deja atins, ba chiar depasit avand in vedere victoria la 4d, am inceput sa ma uit pe tabloul de concurs si sa fac calcule pt. chiar mai mult. Cu 3/5 erau multi jucatori, majoritatea mai tari ca mine. Din fericire, algoritmul de parizare nu facea diferenta intre rangul jucatorilor asa ca am nimerit cu unul dintre cei mai slabi: un mosulet slovac de 1k care la viata lui a fost 3-4 dan. Lucrul asta s-a vazut, mosul jucand foarte bine si avand o partida foarte grea. Multa vreme am fost sigur ca pierd si, cu toate ca am revenit incepand din middle game, am fost foarte surprins cand a cedat.
Finalul a fost deci foarte fericit, cu felicitari din toate partile si un nesperat loc 19 din 54 de oameni, cu 4/6 victorii. Festivitatea de premiere a adus niste dansuri traditionale, o placheta si un mic premiu pentru mine. Pe langa asta am ramas cu multi prieteni si o minunata experienta despre go. Organizarea nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar totusi, buna per total. As fi putut fi totusi mai satul in unele zile:)
Cu toate ca mai aveam o zi de stat, in care gazdele urmau sa ne plimbe in zona sa vedem cateva lucrusoare turistice, m-am lasat convins de noul meu amic columbian, Francisco Castelblanco, sa ma scol a doua zi de la 6 dimineata ca sa mergem la Seul sa vedem Samsung Cup si sa ii vedem de aproape pe cei mai tari jucatori din lume. Zis si facut: cu toate ca am dat cu piciorul zilei de plimbare, transportului gratis la Seul si unei nopti de cazare luxoase, am plecat la 6 dimineata cu autobuzul la Seul, unde am mai schimbat niste metrouri si un taxi pana sa rasuflu usurat: am ajuns la un campus al Samsung unde se juca concursul respectiv. Ne-au primit Diana Koszegi si Blackie 5d pro, cei care tin Blackie International Baduk Academy (BIBA). O jumatate de zi ne-am uitat la partidele transmise pe Tygem din camerele alaturate, le-am comentat si analizat in frunte cu gazdele. La final, dupa terminarea rundelor, au aparut pe rand toti jucatorii, prilej de poze si de autografe pe evantaie: Lee Sedol, Park Junghwan, Ke Jie, samd. Am aparut si eu in niste poze de grup dar nu sunt atat de pasionat de poze individuale, cu X sau cu Y. Bineinteles, nelipsita masa cu ciorba, multe legume si mult-apreciata kimchi, varza iute traditionala. Pana la BIBA am facut vreo ora si jumatate cu taxi+2 metrouri. Pfiu!
Au urmat 2 zile foarte interesante de stat la BIBA, de jucat si analizat partide intercalate, pentru mine, cu excursii in oras pentru a vedea ce mi-a mai ramas din planul initial si pentru cumparat una-alta. Scoala lui Blackie este deschisa atat non-coreenilor cat si unor copii bastinasi care avanseaza foarte rapid. Cateva camere sunt pline de copii, de jucatori, de carti, de alte materiale despre go. Am cerut Dianei sa-mi dea un copil cat mai mic si cat mai bunicel in jurul tariei mele. Avea 7-8 ani, ma troznise din fuseki in partida dar tracul cu care a intrat in partida(se vedea ca isi dorea sa castige impotriva unui „european”), l-a facut sa se timoreze, sa piarda teren bucata cu bucata si sa piarda la 3,5 pcte. A cerut, tot prin intermediul Dianei, revansa, a stat foarte bine in partida si m-a batut la fel, cu 3,5 pcte. Credeam ca ma bate mai rau si chiar m-am gandit ca daca eram mai atent, poate n-as fi pierdut. Dar la cat de dezechilibrata am vazut mereu partida in timpul ei, am gasit rezultatul echitabil. Pe amicul Francisco, cel mai tare columbian, 5d, l-am troznit fara drept de apel de doua ori, creandu-i putina suparare pentru ca pierduse asa sever la un 3d. Cazarea Academiei era chiar acasa la Blackie, unde toata droaia de oameni veniti de la KPMC au invadat casa jucand go, stand pe net, jucand Catan, samd.
In oras am reusit sa gasesc chiar Korean Baduk Association(KBA) dar nu am intrat inauntru ci m-am limitat la a gasi, in sfarsit, un joc de go magnetic foarte frumos. Am luat la pas celalalt mare palat, Gyeong-nu-mai-stiu-cum si m-am imprietenit rapid cu ghida, datorita pisalogelii mele cu intrebari despre palat, despre regi, despre obiceiurile lor, samd. Palatul era la fel de gol de orice mobila si, pentru ochii unui neavizat, similar cu celalalt. Diferenta, spuneau ei, consta in faptul ca, daca acesta avea o componenta functionala si practica, celalalt era adaptat mediului natural si proiectat in consonanta cu relieful. Totusi, celalalt fusese pus pe lista UNESCO(spunea ghida cu invidie ca palatul ei era mai prejos), datorita Gradinilor Secrete care erau, se pare, foarte apreciate de public.
Per total, am ramas foarte multumit de rezultatul din concurs, de atmosfera, de vizita la BIBA si multii amici pe care i-am facut. De asemenea, de a fi fost la Samsung Cup si de a fi vazut cei mai tari jucatori din lume. Coreea este un fenomen economic extraordinar, impresionant prin ce au realizat. Pentru cine bate insa un sfert de glob si vrea sa vada una-alta, desi poate parea bizar, vreo 3 zile sunt de ajuns.
Daniug's Weblog 